Acasă » Vedete » Cum a reacționat fiica Ioanei Ginghină și a lui Alex Papadopol după ce a aflat că părinții ei divorțează

Cum a reacționat fiica Ioanei Ginghină și a lui Alex Papadopol după ce a aflat că părinții ei divorțează

De: Cristian Lisandru 26/05/2019 | 10:10
Cum a reacționat fiica Ioanei Ginghină și a lui Alex Papadopol după ce a aflat că părinții ei divorțează
Cum a reacționat fiica Ioanei Ginghină și a lui Alex Papadopol

Divorțul dintre Alexandru Papadopol și Ioana Ginghină ține capul de afiș în showbizul autohton, însă – pe de altă parte – o afectează la modul cel mai serios și pe fiica lor, Ruxandra. Cei doi vor merge pe drumuri separate, de acum înainte, însă îi leagă, pentru totdeauna, fetița lor.

Aceasta a plâns la aflarea veștii că părinții vor divorța, insistând să rămână cu mama ei. Ceea ce s-a și întâmplat. În aprilie, au fost amândouă la Roma, iar Ioana Ginghină a postat pe blogul personal un mesaj și un clip în care apare alături de Ruxandra.

”Am plecat ca două fete cucuiete săptămâna trecută la Roma.
Pentru prima dată, doar noi două, într-un city break, cu o listă de 10 obiective turistice pe care voiam să le vedem şi o sesiune de shopping.
Uite cum a fost ?, a scris Ioan Ginghină.

Ioana Ginghină: ”Realizez că viață e frumoasă chiar și în cele mai cenușii perioade”

Pe blogul personal, Ioana Ginghină a mărturisit că ”e frunstrant că încă nu știi ce să faci”, însă Ruxandra – ”copilul perfect” – îi este alături și îi menține tonusul ridicat.

“Cumva, deși eram un om destul de recunoscător, a trebuit să primesc o lecție destul de dură, că să învăț să mă bucur de lucrurile mărunte […] Cumva e clar că am greșit și la formă și la fond, însă e frustrant că încă nu știi ce trebuia să faci, pe ce drum să o apuci acum. Și atunci, în această lume nouă, nesigură, o iei încet, cu pași mărunți și începi să te bucuri de lucrurile mărunte. Începi să te bucuri că ai dormit fără întrerupere 6 ore, că ai reușit să ieși din casă și să zâmbeșți fără să te prefaci, că Frica, azi, parcă nu ți-a mai dat târcoale și chiar ai râs cu poftă, atunci când Ruxandra și-a scuturat stiloul de cerneală pe cămașa ta albă. Când stau pe canapeluța mea de pe terasă, într-o zi perfectă de duminică, în care am mâncat pizza cu Ruxi, copilul perfect, am ascultat muzică și ne-am bucurat de soare, realizez că viață e frumoasă chiar și în cele mai cenușii perioade, trebuie doar să apreciem lucrurile mărunte!”, a scris actrița pe blogul personal.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Cel mai iscusit ospătar! Câte farfurii a reușit să ducă acest chelner, dintr-un singur drum
Cel mai iscusit ospătar! Câte farfurii a reușit să ducă acest chelner, dintr-un singur drum
FOTO. Schimb de partenere sexy între milionari. Unul i-a luat iubita, altul femeia care i-a făcut doi copii
FOTO. Schimb de partenere sexy între milionari. Unul i-a luat iubita, altul femeia care i-a...
INCREDIBIL! Cât de frumoasă e Adina Maria, femeia care tocmai a obținut ordin de restricție împotriva lui Cristi Tănase! S-au căsătorit în octombrie
INCREDIBIL! Cât de frumoasă e Adina Maria, femeia care tocmai a obținut ordin de restricție...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Câți amanți a avut, în realitate, Regina Maria a României. Cu cine s-a iubit la Palatul Peleș, chiar în fața angajaților
Câți amanți a avut, în realitate, Regina Maria a României. Cu cine s-a iubit la...
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și un gest de umanitate din partea noastră”
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Cântărețul olandez descalificat de la Eurovision riscă să fie pus sub acuzare de poliție
Cântărețul olandez descalificat de la Eurovision riscă să fie pus sub acuzare de poliție
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Gestul emoționant făcut de Alina Marymar, după moartea nepotului său: „Luculeață, ți-am luat” Micuțul Lucas s-a stins după o luptă grea cu cancerul
Gestul emoționant făcut de Alina Marymar, după moartea nepotului său: „Luculeață, ți-am luat” Micuțul Lucas...
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată de faptul că Robi îi conturează imaginea femeii refuzate: „Tot spune că el nu a fost niciodată interesat.”
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
„A dispărut” Geta Sterp, strigăt de ajutor în mediul online! Sora lui Culiță Sterp a făcut anunțul trist în urmă cu câteva ore: „Nu știe nimeni nimic de el”
„A dispărut” Geta Sterp, strigăt de ajutor în mediul online! Sora lui Culiță Sterp a...
Un băiat de 16 ani, autorul oribilei crime din Crângaşi. El şi un amic au atacat un bărbat pe stradă şi l-au bătut până l-au omorât:
Un băiat de 16 ani, autorul oribilei crime din Crângaşi. El şi un amic au...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Schimbare notabile pentru WhatsApp. Ce modificări au fost aduse?
Schimbare notabile pentru WhatsApp. Ce modificări au fost aduse?
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără...
Trucul pentru telefoanele Samsung care face ca bateria să te țină mai mult. E foarte ușor de pus în aplicare
Trucul pentru telefoanele Samsung care face ca bateria să te țină mai mult. E foarte...
Județele din România unde se cultivă puternic fructe exotice. Românii dau bani frumoși în supermarketuri pe cele aduse din import
Județele din România unde se cultivă puternic fructe exotice. Românii dau bani frumoși în supermarketuri...
OBLIGATORIU în fiecare localitate din România. S-a luat decizia ieri, 14 mai 2024. Trebuie să se aplice
OBLIGATORIU în fiecare localitate din România. S-a luat decizia ieri, 14 mai 2024. Trebuie să...
Gabriela Cristea și Tavi Clonda, anunţ de ultimă oră despre căsnicie. Sunt împreună de 10 ani şi au două fetiţe
Gabriela Cristea și Tavi Clonda, anunţ de ultimă oră despre căsnicie. Sunt împreună de 10...
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
O tânără, parţial paralizată după ce solistul trupei favorite s-a aruncat de pe scenă la un concert
O tânără, parţial paralizată după ce solistul trupei favorite s-a aruncat de pe scenă la...
Cutremur de peste 8,5 GRADE în România. Prof. Mărmureanu a făcut anunțul
Cutremur de peste 8,5 GRADE în România. Prof. Mărmureanu a făcut anunțul
Iaurt făcut în casă. O rețetă gustoasă și sănătoasă
Iaurt făcut în casă. O rețetă gustoasă și sănătoasă
Bancul de miercuri | La Ministerul Muncii și Protecției Sociale
Bancul de miercuri | La Ministerul Muncii și Protecției Sociale
Valentina Pelinel l-a dat de gol pe Cristi Borcea: Are probleme! Calvarul prin care trece omul de afaceri
Valentina Pelinel l-a dat de gol pe Cristi Borcea: Are probleme! Calvarul prin care trece...
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Motivul pentru care Florin Piersic ar fi omis un detaliu care ridică mari semne de întrebare în mesajul transmis
Motivul pentru care Florin Piersic ar fi omis un detaliu care ridică mari semne de...
Ion Țiriac și-a făcut testamentul: ”Am 33 de copii!” Cui își lasă magnatul miliardele sale
Ion Țiriac și-a făcut testamentul: ”Am 33 de copii!” Cui își lasă magnatul miliardele sale
Locul din România unde poți avea parte de o experiență unică. Peisajul îți taie răsuflarea, dar nu e pentru oricine
Locul din România unde poți avea parte de o experiență unică. Peisajul îți taie răsuflarea,...
Băutura care îți distruge somnul mai rău decât cafeaua. Te poate ține treaz toată noaptea
Băutura care îți distruge somnul mai rău decât cafeaua. Te poate ține treaz toată noaptea
×